Holocaustul reprezintă una dintre cele mai critice perioade ale poporului evreu. În decurs de aproximativ 5 ani, 6 milioane de evrei au fost uciși în cele mai groaznice feluri, astfel o mare parte din populația evreiască a Europei a fost decimată.


Origini

Problema evreiască în Europa are origini mult mai străvechi, încă din Evul Mediu. Fiind o populație fără țară în urma exilării de către împăratul roman încă din primul secol d. Chr., aceștia se vor stabili pe tot teritoriul imperiului roman și mai apoi, cu precădere în Europa.

O dată cu extinderea creștinismului, evreii încep să fie văzuți drept ucigașii Mântuitorului, nu doar cei care au asistat la crucificare, ci întregul popor este considerat vinovat. Se naște astfel un antisemitism plin de ură și violență care va duce la numeroase persecuții.

Un alt motiv care stârnește ura celorlalte popoare era capacitatea economică a evreilor de negoț și cămătărie, domenii privite cu dispreț de mulți creștini fundamentaliști ai Evului Mediu. Aceștia aveau abilitatea de a se poziționa în condiții importante economice. Astfel, o întreagă perioadă de aproape două milenii, antisemitismul a fost hrănit de numeroase persecuții care a culminat în final cu Holocaustul nazist.


Adolf Hitler și Germania nazistă

În anul 1933, Adolf Hitler, politician german de origine austriacă, devine cancelar al Germaniei în fruntea partidului nazist NSDAP (Partidului Muncitoresc German Național-Socialist). Un an mai târziu, în 1934 devine conducător absolut (Fuhrer) al Germaniei.

Încă din tinerețe, Adolf Hitler a îmbrățișat idei extremiste pangermaniste și antisemitice. Implicarea ca și soldat în Primul Război Mondial și ulterior în Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP) a întărit ideologia sa totalitară. În concepția sa de rasă ariană de puritate rasială, comunitatea evreiască era considerată drept un cancer care distrugea trupul Germaniei. Pozițiile înalte ale evreilor în organismul economic german erau considerate una dintre cauzele înfrângerii germane în Primul Război Mondial și a umilirii națiunii prin Tratatul de la Versailles.

Astfel că, o dată cu venirea lui la putere, Adolf Hitler impune decizii de discriminare și de reeducare evreilor germani. Uciderea sistematică a venit însă mai târziu o dată cu izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial. La început aceasta s-a produs prin ghetoizarea forțată și împușcări în masă în Europa centrală și de Est. Apoi, între anii 1941 și 1945, au început deportările în centrele de ucidere precum Auschwitz, Treblinka și Belzec, mai întâi din locații din Polonia ocupată. Această fază de ucidere sistematică a fost numită de naziști "soluția finală a problemei evreiești".


"Soluția finală"

Numeroase relatări contemporane ale supraviețuitorilor evrei din timpul Holocaustului redau scene groaznice ale mașinăriei de ucis germane. Înfometați, puși la munci grele și ținuți în condiții mizere și inumane, mulți dintre ei sfârșeau în camerele de gazare, aceștia crezând că sunt trimiți la duș. Joan Kremer, medic SS care superviza gazările, a declarat că: Țipetele și strigătele victimelor se auzeau prin deschizături și era clar că luptau pentru viața lor. Prin soluția finală, Adolf Hitler dorea exterminarea completă a poporului evreu din întreaga Europă și nu numai pentru a stârpi, cum zicea el, acest cancer al lumii.


Sfârșitul războiului și formarea statului evreu

Deși în prima parte a războiului, armata germană a fost încununată cu numeroase succese prin capitularea Franței, cucerirea Europei și avansarea înspre inima Rusiei, după înfrângerea de la Stalingrad și implicarea SUA în război, germanii bat în retragere. În acest context, exterminarea evreilor se intensifică.

După ani grei și sângeroși, după bătălii impozante între aliați și puterile Axei, în 1945 soarta Germaniei este pecetluită. Tot în acest an, lagărele, unul câte unul, sunt descoperite atât de americani și britanici care înaintau pe flancul de vest cât și de ruși care veneau din est. Odată cu sinuciderea lui Adolf Hitler, Germania își acceptă înfrângerea și semnează pe 7 mai capitularea totală și necondiționată.

Evreii sunt eliberați din lagărele de concentrare redobândindu-și șansa la viață și libertate. Cu fețele uscate, trupurile slăbite și brăzdate de suferință, aceștia ies șchiopătând de pe porțiile morții dar cu convingerea în inimi că astfel de persecuții și chinuri nu vor mai accepta. Nu vor mai accepta să fie călcați în picioare de nici un popor, nici o ideologie, nici un tiran. De data asta vor riposta.

Revenirea evreilor în societate a fost una optimistă. În următoarea perioadă obțin de la britanici dreptul de a-și întemeia o patrie așa că în anul 1947 se înfințează statul evreu în vechea Palestină, pe ruinele și moștenirea lăsată de strămoșii din antichitate. Formarea statului israelitean este întâmpinat cu numeroase provocări, războaie din partea inamicilor externi. Însă de data asta, lucrurile stau diferit. De data asta au o patrie, au un cămin unde să se refugieze și unde se pot apăra. De data vor lupta și nu se vor da bătuți.