Secolul I d Chr reprezintă unul dintre cele mai aprige perioade ale poporului evreu dar și unul cu schimbări majore pentru întreaga umanitate. Motivul pentru care anii au fost și sunt numerotați după structura î. Chr (înainte de Christos) și d. Chr are relație directă cu persoana lui Isus Christos din Nazaret, personalitate care va va schimba și influența întreaga istorie care va urma.

Isus, fiul Mariei și al lui Iosif din seminția lui David se naște Betleemul din Iudeea în zilele împăratului Irod. Provenind dintr-o familie modestă de simpli tâmplari, acesta se distinge încă din primii ani de viață prin chemarea sa divină.

Nașterea lui Isus vine într-un moment de agitație și neliniște la nivel social. După o scurtă perioadă de libertate a poporului evreu în urma revoltei macabeilor și victoria împotriva stăpânirii macedonene, o nouă amenințare apare fără șanse de câștig, puterea romană.

Cu forța sa invincibilă, mașinăria romană zdrobește totul în cale iar Marea Mediterană devine Mare Nostrum (Marea noastră) respectiv mare romană. Presiunea romană începe să apese tot mai mult mica națiune iudaică până când aceasta este transformată în provincie romană.

Vremurile înfloritoare de pe vremea lui Irod cel Mare se evaporă iar noua provincie romană va trebui să se obișnuiască cu noul său statut și cu noua ordine romană. Fiind o provincie imperială, Iudeea era în permanență ocupată de trupele romane ceea ce va crea neliniște în rândul iudeilor și va naște tendințe naționaliste.

Într-un astfel de context se naște și crește tânărul Isus. Încă de la vârsta fragedă de 12 ani, el se remarcă în mijlocul cărturarilor din Templu prin înțelepciunea sa și cunoașterea aprofundată a Torei. Lucrarea sa începe mai târziu la vârsta de 30 de ani. După ce își alege 12 ucenici, Isus umblă prin ținuturile iudaice învățând poporul și făcând multe minuni. Învățăturile sale sunt simple și practice, distingându-se de învățătura legalistă a cărturarilor și fariseilor care erau înrădăcinați puternic în legea mozaică. El chema pe oameni la iubirea aproapelui și la iubirea față de Dumnezeu.

Popularitatea Lui crește în rândul norodului, mulți încep să creadă în El ca fiind mult așteptatul Mesia ceea ce va atrage aversiunea conducerii religioase ebraice. După multe contexte în care elita religioasă printre care fariseii și cărturarii se confruntă teologic cu tânărul Isus și îl pun la încercare fără șanse de izbândă, aceștia pun la cale să îl omoare. Dar se tem de popor, popularitatea lui Isus fiind cunoscută în toată Iudeea.

O dată cu apropierea Paștelor, Isus împreună cu ucenicii săi se întoarce la Jerusalim unde este întâmpinat de întreg norodul în urale și aplauze. Oamenii îl slăvesc și îl privesc ca pe Mesia cel promis care îi va scăpa de dominația romană. Însă acest eveniment crează ură și indignare în rândul liderilor religioși evrei. În frunte cu Ana și Caiafa, aceștia concluzionează că este mai de folos să moară unul singur decât tot poporul considerând că Isus intenționează să conducă o revoltă împotriva romanilor ce ar putea duce la distrugerea totală a națiunii.

Ei pun la cale să-l prindă în timpul nopții după ce locația Învățătorului este divulgată de unul dintre ucenici pe nume Iuda. În grădina Ghetsimani, aproape de Ierusalim, Isus este prins de garda Templului și dus în fața preoților celor mai de seamă să fie judecat. Ucenicii se împrăștie în toate direcțiile.

Este acuzat de mulți martori însă fără succes pentru că nu era fără vină. În cele din urmă, marele preot îl întreabă dacă el este Hristosul, fiul lui Dumnezeu. Isus răspunde afirmativ. Marele preot își sfâșie hainele indignat și îl acuză de blasfemie.

Trimis la Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, Pilat decide după multe momente de ezitare negăsind vină în acuzat, să-l condamne pe Isus la moarte prin răstignire, la presiunea preoților. Obligat să-și poarte crucea înspre dealul Golgotei, plin de sânge și praf în bătaia soarelui, Isus pășește greu. Este însoțit de o gloată gălăgioasă care îl huiduiește și îl batjocorește. Pe dealul Golgotei, Isus moare într-un chip tragic iar susținătorii săi plini de amărăciune se risipesc. Speranța unui Mesia salvator nu poate sta în picioare într-o astfel de ipostază.

Dar totul se schimbă peste 3 zile, în prima zi a Paștelui când Isus învie din morți. Numeroase mărturii ale ucenicilor și al multor altora vor rămâne dovezi peste veacuri. Dacă cu 3 zile înainte ucenicii se simțeau descurajați și descumpăniți, după momentul Învierii și a înțelegerii jertfei, aceștia s-au transformat radical. O data cu înălțarea lui Isus la cer, ucenicii au început să transmită cu râvnă mesajul Crucii care a luat amploare nemaiântâlnită. Propovăduită la început doar iudeilor, mai apoi prin apostolul Pavel și neamurilor, noua credință se va răspândi pe tot cuprinsul Imperiului roman și își va lua numele de Creștinism. Oameni din toate neamuri și seminții vor renunța la credințele lor pagane, uneori în dezavantajul lor pentru a o lua pe urmele lui Hristos.

În următoarele secole noua religie creștină va fii un factor extreme de important și din punct de vedere politic pentru majoritatea națiunilor dar în special pentru poporul evreu. Mereu sceptic la adresa creștinismului, poporul evreu odată cu exilul roman și renunțarea la propria patrie, va fii obligat să rătăcească timp de multe secole printre celelalte națiuni, hulit și disprețuit.

Apariția creștinismului a întors istoriei o nouă filă. Trecerea de la credințele politeiste la o religie monoteistă dar și implicațiile care au avut loc pe plan social, economic și politic, au semnalat apariția unei noi ere. Lumea pe care o trăim și o cunoaștem în prezent, de datorează cu precădere creștinismului și a influenței acestuia, cel puțin în lumea occidentală.

Fără creștinism, cu siguranță lumea ar fii fost mult mai cenușie și mai confuză.